Latest Entries »

Singur…

Acasa, pe drum, la lucru, pe drum la intoarcere, acasa, somn. Esti singur. Te nasti singur, traiesti singur si mori singur. Incerci sa te integrezi intr-o societate nu intotdeauna primitoare, sa iti faci prieteni, sa mituiesti oamenii cu bunatate si atentie, sa obtii o farama de interes, un zambet, o imbratisare, un cuvant frumos, ceva, orice ti-ar alina simtamantul ala surd, chinuitor, umbra aia care te apasa, te urmareste, te inspaimanta, te face sa fugi, dar de care nu scapi niciodata cu adevarat.

Deseori te gandesti ca altii sunt mai fericiti. Ca ei nu sunt singuri, ca au familie, ca au prieteni sau influenta. Daca te apropii si observ, in fiecare inima e acelasi gol. Fiecare om e SINGUR. Am creat grupuri, organizatii, site-uri, locuri de intalnire, toate ca sa scapam de nelinistea bantuita a singuratatii. Dar intr-un final, nu doar la capat de drum ci si pe tot parcursul, esti singur.

Poti incerca sa ignori, dar solitudinea asta nu e ceva ce poti uita cu adevarat. Suntem insule isolate de suferinta. Planete aruncate intr-un spatiu imens, printre multe altele, dar mult prea singure in ele insele.
Nu ai cum sa scapi de asta. Oriunde-ai fi si orice-ai face, e tot ce esti si cam tot ce ai.

Viata fara repetitie

A inceput totul cand erai mic. Nu-ti amintesti cum e sa fi fost vreodata multumit cu tine insuti, cu ce poti, cu ce ai, cu cine esti. In jurul tau oamenii alergau si-atunci cum alearga si acum dupa tot ce nu au. Viata pare sa fie o continua cursa disperata in cautarea a tot ce nu vine de la sine.

Si esti nefericit ca nu ai talentul prietenului tau, banii sefului tau, motivatia colegului tau, familia vecinului tau sau faima cine stie cui.

Ca-ntr-o obsesie, te fortezi sa fii cine nu esti, sa faci ce nu iti place si sa te porti cum nu te reprezinta doar pentru a ajunge undeva unde nici macar nu stii daca iti doresti sa fii.

Auto-coercitie, exercitiu constant, frustrant, extenuant de a iti depasi orizonturile si a fi cum anumite standarde pretind perfectiunea.

Si-ti dai seama intr-o zi, poate prea tarziu, ca viata nu e facuta sa fie traita asa. Ca viata nu are repetitie. Ca viata se intampla doar o data…si ca nu o poti irosi pierdut intre ganduri negative.

Esti unic. Viata ta e unica. Clipa in care citesti asta, e unica. Momentul in care te trezesti si o raza de soare iti strabate fereastra, luminandu-ti camera, e unic. Nu poti privi ce e rau cand sunt atatea lucruri minunate in jurul tau.

Fii atent la ce ai, la cat poti, la cei pe care ii ai, la cine esti. Ai grija de clipele care nu se mai intorc si ai grija sa le faci sa fie cele mai frumoase clipe. Fa din restul vietii tale, cea mai buna parte a vietii tale.

Se merita! Se intampla doar o data!

Batea un vant lin care parca aducea inapoi primavara de mult uitata. Copacii isi plangeau vesmantul, dar parca ii inveselea putin promisiunea din cantecul pasarilor, promisiunea ca intr-o zi lucrurile vor fi altfel, soarele va straluci, frunzele se vor bucura de mangaierea adierii, iar florile vor raspandi parfum…

Acum 3 saptamani am trecut pe aceeasi strada…cu o batranica. Si mi-a spus intr-o doara ca acolo a fost casa ei…aproape toata viata. Acum traieste intr-un azil. Amintirea strazii aceleia ii poate aduce doar un val de amintiri si o lacrima la coltul ochilor. Cu multi ani in urma, strada aceea era strada pe care ea se plimba, admirand copacii si ascultand cantecul pasarilor… Acum, eu stau acolo…

Ca suntem efemeri o stim deja de cand ne intalnim cumva cu logica mortii, dar nu ne dam seama de asta, sau ne dam prea tarziu. Luptam ca si cum n-am muri niciodata si asta e bine, dar ne bucuram prea putin, traim prea putin, ne grabim prea mult, vrem sa nu platim nimic pentru ce primim si nu pretuim nimic din ce ni se ofera. Alergam mereu intr-o goana nebuna dupa ce nu avem.

Nici nu stiu cum e definitia trairii perfecte. Nu stiu cam cat ar trebui sa petrecem in zbatere sau cam cat ar trebui sa ne batem capul cu analiza a tot ce ar putea fi rau. Pe de alta parte, nu stiu daca o traire paralela cu urateniile lumii e mai de folos sau daca lipsa constientizarii active te-ar face mai fericit. Nu stiu daca gandul efemeritatii, mai constant si mai puternic imprimat in suflet, ar fi capabil sa ne faca sa vedem dincolo de ce iti ia ochii…

Stiu doar ca…peste zeci de ani, altcineva va trece pe strada asta si va asculta un cantec frumos al altor pasari. Si se va gandi poate, la aceleasi lucruri…

Intre ieri si maine e doar o clipita pretuita insuficient, timpul nu ne iarta pe niciunul. Maine…eu voi fi batranica aceea care privea contemplativ la strada pe care locuise o viata toata. Intrebarea-i…voi ofta sau voi zambi?

Intuneric…si-un Craciun Fericit

E intuneric. Poate doar la fel de intuneric ca si in celelalte zile ale anului, dar…la fereastra ta pare mai intuneric. Pe strada trec oameni imbracati frumos, par sa mearga undeva anume, sarbatoarea pluteste in aer. La vecinii tai a inceput deja petrecerea, se aud rasete si voie buna.

E noaptea urarilor. Una dintre ele, cel putin. E noaptea cand oamenii se aduna sa sarbatoreasca ceva…despre care au uitat detaliile. Important e paharul de vin si mesele copioase, ce mai conteaza-acum motivul ala de mii de ani?

Era poate tot atat de intuneric si acum 2000 de ani cand oamenii stiau tot atat de mult despre sensul vietii lor, cat stiu azi. Voi stiti povestea. E mereu mai usor, atunci cand ne amintim, sa cugetam la intelegerea deficitara a celor care n-au primit in casele lor, o femeie care avea disperata nevoie de ajutor…

Ai deschide usa daca ti s-ar intampla tie? Probabil ca nu… Traim intr-o lume nebuna, plina de frici, de temeri, de pericol iminent. N-ai deschide usa intr-un intuneric atat de dens.

E intuneric. Cu ceva ani in urma…sunetul urarilor de Craciun trezea o emotie aparte si invesmanta totul intr-un mister frumos. Acum insa…e doar intuneric.

Craciun Fericit.

Zbatere…

Vine in valuri si te sufoca. Iti da un moment de respiratie libera, moment pe care il traiesti din plin si in care ai senzatia ca ai scapat cu totul… Naiv esti! Se intoarce inca o data si inca o data pana cand devine un fel de meniu zilnic. La un moment dat crezi ca te-ai obisnuit, ca nu mai atat de greu de suportat, dar… iti dai seama apoi ca e cu atat mai grea, cu cat persista mai mult.

Aduna din trecut toate frustrarile, le intoarce, le rascoleste cu fiecare ocazie noua. Ai impresia in cate-o dimineata ca totul incepe de la zero, ca ai o sansa ca ziua aia sa fie prima zi din restul vietii tale, si ca acel rest sta cumva in mainile tale, dar pierzi controlul repede.

Iti dai seama ca nu poti fi ca nou din simplul motiv ca esti faurit din toate piesele vechi, peste care a trecut atata frustrare, durere si pe care viata nu le-a crutat. E greu sa te lepezi de tot ce esti si sa fii altul, s-o iei de la capat, de la acelasi capat de la care pornisei candva cu avant si curaj.

Stii clipa aia cand optimismul e doar un alt cuvant pierdut in dictionar? Adica nu are nicio semnificatie. Chiar nu are!

Nu mai exista niciun liant intre tine si zambet, intre sufletul tau si fericire, intre starea ta si vreo umbra de bucurie. Trist…

Ramai tacut, traind ca o umbra printre fericirile altora. Ramai asa, altfel pare sa nu ti se fi harazit. Destinul tau pare sa fi fost scris, de o mana cruda, intr-un mod chinuitor de gol, de sec, de neimplinit. Si n-ai alta varianta, decat sa il traiesti J

Curaj. Poate ca altii o duc mai rau. Sau cine stie. Oricum…razboiul e in toi si n-ai de ales….*(to be continued…may be)

Pentru ultima data

Intr’o zi, spui “buna dimineata” vecinei tale, ca un salut politicos si seara afli ca a avut un accident si…n-o vei mai vedea niciodata. Sau poate, prietenul tau din colegiu, cu care ai stat in camera cativa ani la rand si de la care ti-ai luat “la revedere” in ziua absolvirii, sperand ca veti tine totusi legatura, a plecat in America si n-ai mai auzit de el de atunci.

Poate e vorba de…florile din padurea ta preferata, la care cand le-ai cules ultima data, ti-ai inchipuit ca vei mai reveni, dar viata a avut o asa intorsatura ca acum esti la mii de kilometri distanta.

Iti amintesti ultima dimineata cand ai deschis fereastra si ai inspirat adanc aer proaspat? Poate tii minte totusi ce i-ai spus ultima data la telefon celui mai bun prieten sau cum ai incheiat ultima convorbire cu parintii tai.

Nu mai stii exact, nu-i asa?

Iti amintesti cand te-ai despartit ultima data in autogara, de tipul pe care il placeai asa de tare si a carui iubita erai? Nu credeai ca aia va fi ultima voastra intalnire…si totusi a fost.

 

Unele lucruri, uneori, le facem pentru ultima data. Si nu ne dam seama ca e ultima data. Si le facem ca si cum vom mai avea sufficient timp sa le mai facem, de multe ori. Timpul ala, se intampla in unele cazuri sa nu mai vina niciodata si parca ti-ai fi dorit sa fi facut lucrurile altfel…

Intr-o zi, va fi ultima oara cand vei vorbi cu cineva, ultima oara cand vei putea zambi cuiva sau ultima ocazie cand vei putea ajuta pe cineva cu o vorba frumoasa. Va exista un anumit moment care desi era important pentru tine, nu va mai avea repetitive si ar fi trebuit, constientizandu-l, sa il pretuiesti … dar n-ai facut-o.

 

Timpul nu se mai intoarce, ocaziile trec, oamenii pleaca sau mor. Problema e ca nu stii cand. Nu ai nici cea mai vaga idee. De fapt, o problema si mai mare e ca ai tendinta sa crezi…ca n-o sa ti se intample tie, ca nu se va intampla acum, ca nu e asa de grav totusi.

Poate nu e grav, dar e important, conteaza!

E important sa respiri adanc dimineata sis a bei apa proaspata. E important sa te desparti de cei dragi cu vorbe frumoase. E important sa ii lasi pe oameni sa inteleaga ca ei sunt mai importanti pentru tine decat problemele tale. E frumos sa fii uman, in fiecare secunda. Sa nu uiti ca unele lucruri…odata…se intampla pentru ultima oara.

Momentul a fost brusc. Transformarea aproape halucinanta. Nu era o transformare reala, ci doar o constientizare a realitatii. Erai indragostita de el. Cand l-ai vazut, dupa atata vreme, ai avut stomacul plin de sarma ghimpata. Cineva se juca nemilos, cu ea, fara incetare, cat discomfort. Ai simtit cum iti creste pulsul si temperatura. Ceva-ul care v-a legat odata, era tot acolo, dar acum amandoi erati prea orgoliosi ca sa mai recunoasteti.

De fapt nici nu stii unde a inceput si unde s-a terminat. A fost totul atat de vag. Parea ca va dura o vesnicie, dar a durat prea putin. Parea o dragoste de poveste, dar s-a transformat in nimic. Din politete, a facut o conversatie ieftina, cand a trecut pe langa tine. I-ai raspuns la fel de politicos, era lume in jur. Atat de trist…

L-ai privit apoi cum a plecat grabit, vorbind la telefon. A fost mereu un om foarte ocupat. Poate de-aci si toate problemele. Ai fi vrut sa primesti ceva din atentia pe care o oferea jobului lui important. A fost dureros sa realizezi ca ai intrat intr-o competitie imposibila, nu?Image

Nu il mai privi. Oamenii ca ei nu vor intelege niciodata sufletul tau de femeie. Toate calitatile lui, nu-ti vor tine de cald cand, la fiecare mica cearta iti va intoarce spatele nepasandu-i de lacrimile tale. Dincolo de infatisarea distinsa, e doar un om gol. Nu suspina. Aminteste-ti ca e cel ce te-a lasat in mijlocul furtunii, luand umbrela cu el.

Si treci peste. Poti. Esti mult prea valoroasa ca sa te pierzi asteptand un om care nu va veni. Si chiar de-ar veni, n-ar avea ce sa-ti ofere altceva decat vorbe goale, vise desarte si multa durere.

„Defectul tuturor oamenilor este că aşteaptă să trăiască, deoarece n-au învăţat nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat.” zicea Cioran.

Pesemne ca si pe vremea lui oamenii toti faceau aceeasi greseala. Imi amintesc vag o poveste, nu stiu daca era film sau desen animat, dar un copil primise cadou o jucarie care il putea transporta in timp, intotdeauna in viitor, niciodata in trecut. Asa se facea ca, de fiecare data cand ceva nu ii convenea, folosea ustensila magica si trecea peste respectiva etapa a vietii cu viteza vantului si a gandului.

Fix cum am face si noi.

Copilaria e prea grea cand mama nu te lasa la desenele preferate pentru ca nu ai terminat cine stie ce treaba ilogica pe care ti-a incredintat-o.

La scoala e groaznic, mai ales cand vine perioada tezelor, cand profesorii sunt mai exigenti decat ti-ai dori sau cand ai vreo problema cu unul dintre colegi care mai e si de doua ori cat tine.

De adolescenta nu mai vorbesc. E perioada tuturor frustrarilor adunate, nu esti nici copil, nici adult. Niciun drept parca nu e al tau, dar cerinte cu gramada. Ai cosuri pe fatza si fata de care esti indragostit nici nu pare sa stie de existenta ta.

Nici anii tineretii nu-s mai usori, ca n-ai bani, ai vrea un job, dar n-ai experienta. Aplici pe diverse site-uri, nimeni nu te suna sa mergi la un interviu iar salariile sunt ceva de groaza… Realizezi ca ai terminat o facultate degeaba…

Mai incolo, ajungi totusi sa te insori, ai copii, te trezesc in miez de noapte, un sef care iti face zile negre si o nevasta care a inceput sa te calce pe nervi. Esti stresat, ocupat, nervos, iritat si vrei sa pui viata pe PAUZA pentru ca nu-i mai faci fata..

Imbatranesti, astepti pensia, copii sunt maricei. Ar fi cazul sa te bucuri. De unde, mori de plictiseala in casa, pensia e prea mica si n-ai bani de medicamente. Te dor toooooate incheieturile si te intrebi in fiecare zi cu ce te-ai ales din toata truda?…

Ce uita omul des este ca…privelistea din varful muntelui capata alte nuante dupa ce ai trecut greul urcusului pantei si cel mai ades, chiar statistic vorbind, ne ingrijoram de lucruri care nu se vor intampla niciodata.

Poate ca bucuria adevarata e in lucururile marunte, zilnice. E undeva intre rasaritul soarelui si zambetul unui copil. E in imbratisarea unui batran si sfatul lui intelept si in frumusetea unei papadii cand adierea umple vazduhul de fulgii ei

 

Cine stie unde te duce ziua de maine? De ce sa nu faci din ziua de azi, cea mai frumoasa zi din viata ta?

E ca si cum intreaga lume te-ar privi. Ai rolul principal in cel mai important film, cel al vietii proprii. Nu-ti plange de mila si nu te lua prea in serios, vezi si partea plina a paharului, partea insorita a peisajului… Esti la un pas sa realizezi ca viata…e minunata!

“Ai vazut ce s-a ingrasat cutareasca de cand s-a despartit de barba-su’? Doamne, nu se ingrijese deloc, ca femeie trebuie sa fii altfel domnule…uite eu spre exemplu…”

“Stii ca fata lu’ cutarescu  a divortat si a ramas cu 3 copii? Eu am  stiut de la bun inceput ca ala nu e bun pentru ea. Adica se vedea de la o posta, dar nah, a vrut sa se procopseasca, a crezut ca l-a luat pe Dumnezeu de picior, acu’ sa sufere.”

Nici n-apuca omu’ sa-si traga sufletul bine, cand trece printr-o nenorocire, ca o ceata de oameni cu opinie, se ridica de niciunde si isi exprima parerile necerute.

Si sta gloata in coltul ei, la fel de stramt ca si mintea-i ingusta, si emite judecati de valoare.

Daca indrazneala l-a indemnat pe vreunul sa iasa din limitele stereotipurilor, sa depaseasca barierele prestabilite de traiectorie in viata, clar, ceva e in neregula. Si omul devine frustrat de marginalizarile ce i se aplica si incepe sa se simta insuficient. Apoi, fie intra intr-o perioada depresiva si taietoare de vene, fie incepe ajustari si ciopliri pe ici, pe colea pentru a fi in randul celor numerosi.

Si-asa, in loc sa ai o viata proprie, stai la coltul blocului si te miri de ce vecinul a venit iar acasa pe trei carari sau vecina a iesit la magazin in halatul ala ponosit.

Si nu stii ca poate, prostituata de la podul de langa casa ta, a avut o copilarie nefericita, ca tatal ei a batut-o si a abuzat-o de pe vremea cand nu stia sa lege bine frazele… Nu stii ca vanzatoarea aia nesuferita are o boala de care a aflat de curand si care ii distruge viata lent si sigur. Nu stii ca vecina ta care trece cu capul plecat pe langa tine, si ingaima cu greu cuvintele, are ochii invinetiti de atata bataie.

Nu stii pentru ca nu te intereseaza. Nu stii pentru ca toate eforturile ti-s indreptate pentru a gasi cea mai usoara cale spre cea mai plauzibila poveste acuzatoare in dreptul fiecaruia. Cuvintele-s grele, atitudinea-ti e jignitoare, iar privirea aproape ucigatoare.

De-ai sti ce lasi in urma ta cand procedezi asa…poate-ai fi mai atent la propria mizerie sufleteasca.

NON-SENS

 

E dimineata. Si culmea, e soare afara… Aici e rar insorit, dar poate azi e un fel de incurajare pentru un ieri ploios.

Apropo de ieri, imi spunea cineva ca…infinitul nu e atat de mare si ca bucuria nu e pentru toti. Cu alte cuvinte, lucrurile sunt mai putin complicate decat par a fi, e doar continua noastra negare cea care nu ne lasa sa vedem ca traiectoria nu are aceleasi  puncte de reper pentru noi toti.

Sunt apogeuri si abisuri care nu ne vizeaza pe toti si taine pe care ontologia nu indrazneste sa le abordeze nici macar tangential –  poate pentru ca ea nu poate trece dincolo de realitatea obiectiva, iar realitatea aia e cumva departe de sufletul omului atunci cand e chinuit din toate partile.

Cine indrazneste sa rupa misterul? E vreo faptura care n-are frica de intrebarea al carei raspuns ar putea-o pune fata in fata cu adevarul coplesitor, cu partea sfasietoare a realitatii?

Prea mult nonsens, prea multa sudoare-n van. Poate ca-i mai bine sa ramana neatinsa corola de minuni sau de mistere.

Poate-i mai bine sa te bucuri doar de soarele diminetii si cam atat 🙂