Archive for februarie, 2014


“Ai vazut ce s-a ingrasat cutareasca de cand s-a despartit de barba-su’? Doamne, nu se ingrijese deloc, ca femeie trebuie sa fii altfel domnule…uite eu spre exemplu…”

“Stii ca fata lu’ cutarescu  a divortat si a ramas cu 3 copii? Eu am  stiut de la bun inceput ca ala nu e bun pentru ea. Adica se vedea de la o posta, dar nah, a vrut sa se procopseasca, a crezut ca l-a luat pe Dumnezeu de picior, acu’ sa sufere.”

Nici n-apuca omu’ sa-si traga sufletul bine, cand trece printr-o nenorocire, ca o ceata de oameni cu opinie, se ridica de niciunde si isi exprima parerile necerute.

Si sta gloata in coltul ei, la fel de stramt ca si mintea-i ingusta, si emite judecati de valoare.

Daca indrazneala l-a indemnat pe vreunul sa iasa din limitele stereotipurilor, sa depaseasca barierele prestabilite de traiectorie in viata, clar, ceva e in neregula. Si omul devine frustrat de marginalizarile ce i se aplica si incepe sa se simta insuficient. Apoi, fie intra intr-o perioada depresiva si taietoare de vene, fie incepe ajustari si ciopliri pe ici, pe colea pentru a fi in randul celor numerosi.

Si-asa, in loc sa ai o viata proprie, stai la coltul blocului si te miri de ce vecinul a venit iar acasa pe trei carari sau vecina a iesit la magazin in halatul ala ponosit.

Si nu stii ca poate, prostituata de la podul de langa casa ta, a avut o copilarie nefericita, ca tatal ei a batut-o si a abuzat-o de pe vremea cand nu stia sa lege bine frazele… Nu stii ca vanzatoarea aia nesuferita are o boala de care a aflat de curand si care ii distruge viata lent si sigur. Nu stii ca vecina ta care trece cu capul plecat pe langa tine, si ingaima cu greu cuvintele, are ochii invinetiti de atata bataie.

Nu stii pentru ca nu te intereseaza. Nu stii pentru ca toate eforturile ti-s indreptate pentru a gasi cea mai usoara cale spre cea mai plauzibila poveste acuzatoare in dreptul fiecaruia. Cuvintele-s grele, atitudinea-ti e jignitoare, iar privirea aproape ucigatoare.

De-ai sti ce lasi in urma ta cand procedezi asa…poate-ai fi mai atent la propria mizerie sufleteasca.

Reclame

NON-SENS

 

E dimineata. Si culmea, e soare afara… Aici e rar insorit, dar poate azi e un fel de incurajare pentru un ieri ploios.

Apropo de ieri, imi spunea cineva ca…infinitul nu e atat de mare si ca bucuria nu e pentru toti. Cu alte cuvinte, lucrurile sunt mai putin complicate decat par a fi, e doar continua noastra negare cea care nu ne lasa sa vedem ca traiectoria nu are aceleasi  puncte de reper pentru noi toti.

Sunt apogeuri si abisuri care nu ne vizeaza pe toti si taine pe care ontologia nu indrazneste sa le abordeze nici macar tangential –  poate pentru ca ea nu poate trece dincolo de realitatea obiectiva, iar realitatea aia e cumva departe de sufletul omului atunci cand e chinuit din toate partile.

Cine indrazneste sa rupa misterul? E vreo faptura care n-are frica de intrebarea al carei raspuns ar putea-o pune fata in fata cu adevarul coplesitor, cu partea sfasietoare a realitatii?

Prea mult nonsens, prea multa sudoare-n van. Poate ca-i mai bine sa ramana neatinsa corola de minuni sau de mistere.

Poate-i mai bine sa te bucuri doar de soarele diminetii si cam atat 🙂

Mai mult de 1000 de zile s-au scurs in clepsidra timpului, dar tot nisipul ala n-a reusit sa stearga aproape nimic. Nu stiu cum departe de casa, la mii de kilometri departare de tine, la sute de zile distanta de noi, esti la fel de prezent, la fel de viu.

Nu-mi amintesc sa-ti fi spus vreodata ca te iubesc. Dar te-am iubit.

Nu ti-am recunoscut niciodata ca in ciuda circumstantelor, in ciuda atator lucruri potrivnice, mi-as fi dat viata pentru tine fara sa cantaresc o secunda decizia. As fi trait viata pentru tine…

Eram nebuna. Stiu…eram nebuna. Sunt mai nebuna acum cand…dupa atat de multi ani, nimeni nu reuseste sa umple un gol, adancit zilnic de absenta ta.

E-un infinit invaluit de confuzie si impanzit de neintelesuri si pare fara scapare.

Nu te mai vreau. Viata cu tine ar fi un calvar, dar viata fara tine pare fara sens. Nici nu stiu … ce sa alegi intre iad si non-sens?

Sa-ti mai scriu?.. Azi mi-am amintit cum arata lacrimile de dor. De ani de zile n-am mai plans de dor. Protagonistul? Acelasi, tu!… Invariabil…tu.

Ma bucur ca nu vei citi niciodata asta. Nu vreau sa fii nefericit…pentru ca te-am iubit.