Category: cugetari :)


Singur…

Acasa, pe drum, la lucru, pe drum la intoarcere, acasa, somn. Esti singur. Te nasti singur, traiesti singur si mori singur. Incerci sa te integrezi intr-o societate nu intotdeauna primitoare, sa iti faci prieteni, sa mituiesti oamenii cu bunatate si atentie, sa obtii o farama de interes, un zambet, o imbratisare, un cuvant frumos, ceva, orice ti-ar alina simtamantul ala surd, chinuitor, umbra aia care te apasa, te urmareste, te inspaimanta, te face sa fugi, dar de care nu scapi niciodata cu adevarat.

Deseori te gandesti ca altii sunt mai fericiti. Ca ei nu sunt singuri, ca au familie, ca au prieteni sau influenta. Daca te apropii si observ, in fiecare inima e acelasi gol. Fiecare om e SINGUR. Am creat grupuri, organizatii, site-uri, locuri de intalnire, toate ca sa scapam de nelinistea bantuita a singuratatii. Dar intr-un final, nu doar la capat de drum ci si pe tot parcursul, esti singur.

Poti incerca sa ignori, dar solitudinea asta nu e ceva ce poti uita cu adevarat. Suntem insule isolate de suferinta. Planete aruncate intr-un spatiu imens, printre multe altele, dar mult prea singure in ele insele.
Nu ai cum sa scapi de asta. Oriunde-ai fi si orice-ai face, e tot ce esti si cam tot ce ai.

Reclame

Dedicată unui om bun…

Când o pasăre e în viață…mănâncă furnici…

Când moare…furnicile o mănâncă pe ea…

Timpul și circumstanțele se schimbă. Nu subaprecia  și nu răni niciodată pe cineva.

Poate că esti puternic  astăzi…

dar AMINTEȘTE-ȚI, TIMPUL E MAI PUTERNIC DECÂT TINE!!!

Dintr-un copac se pot face milioane de bețe de chibrit,

dar e necesar un singur băț de chibrit ca să ardă milioane de copaci…

DECI FII BUN!!! ŞI FĂ BINELE!!!

Înfruntând furtunile

“De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” Matei 7:24,25

Simplu şi concis.

Un om înţelept îşi zideşte casa pe stâncă, pe o fundaţie puternică, din materiale de calitate, după un plan bun. Un om înţelept AUDE cuvintele vieţii şi FACE.

Când un seism loveşte, când apele ameninţă sau mişcările bruşte ale solului devin un pericol, faptul că în apropiere ar fi existat un loc mai bun decât solul nisipos pe care a fost ridicată clădirea, materialele mai bune, evitate din cine ştie ce motive sau un plan de casă sigur, dar rămas la nivel de perspectivă, NU SALVEAZĂ.

În acelaşi mod, a auzi cuvintele lui Dumnezeu şi a nu le da importanţă, a crede că e adevărat ce ţi se spune, dar a amâna să faci ceea ce El cere de la tine, NU SALVEAZĂ.

Se spune că poţi lua ceva de la cineva cu forţa, dar niciodată nu-i poţi dărui cu forţa. Oricât ar fi sacrificat Dumnezeu pentru noi, oricât de mare ar fi fost jertfa lui Isus, oricât de frumoasă ar fi dragostea cerului pentru om, dacă el alege să-şi clădească visele, să-şi canalizeze acţiunile şi să-şi bazeze gândurile pe o temelie deşartă, pe nisipuri mişcătoare, pe promisiunile unei lumi mincinoase, şansa eternităţii e pierdută.

Astăzi, ia decizia de-a sta aproape de EL, şi-atunci când va fi furtună, El va linişti apele şi te va face să mergi pe deasupra. Astăzi, soarele a răsărit din nou pentru tine şi pentru mine, pentru a ne maturiza în credinţă, pentru a medita la cuvintele lui Dumnezeu, pentru a ne apropia de Cel ce ne susţine cânt totul în jur se prăbuşeşte.

 

Începe să-ţi zideşti casa pe Stâncă, furtunile nu-s niciodată rare, nici lipsite de pericol.

Gând de început?

Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să începi şi să nu ştii de unde? Care e primul cuvânt pe care alegi să te auzi spunându-l sau care e prima idée asupra căreia zăboveşti?

Ideile…ideile sunt ca fantasmele, le ai o perioadă şi-apoi le pierzi. Îţi umplu existenţa, te fac să tresari, să te simţi plin şi să zâmbeşti tâmp în plină stradă, te transforma într-o clipită şi totuşi dacă nu le imortalizezi cumva, dispar cum au venit. Te lasă gol şi pustiu, într-un fel de întuneric pe care-l cunoscusei şi înainte dar pe care acum nu il mai agreezi aşa uşor.

Revenind la ideea unui gând de început…au trecut 8 luni de gânduri, de idei fulgerătoare pe care le-am pierdut şi-acum aş scrie despre vorbe dar sunt pe cât de efemere, pe-atât de nesemnificative…aş scrie despre fapte dar şi ele se pierd în negura timpului. Mi-aş aminti de oameni dar ei nu-şi amintesc decât rar şi-atunci?

Am revenit…

N-am mai scris de muuultă vreme aici…deşi e locul amintirilor, locul descărcării sufleteşti, locul in care întâlneşti prieteni şi duşmani, critici şi măgulitori, un loc pe care l-am simţit cel mai adesea ca…”acasă”!

De azi…aş vrea să mă întorc la voi…cititorii mei preţioşi. Sper să vă găsesc de unde v-am pierdut, să ne reîntâlnim şi să împărţim gânduri.

Ce spuneţi? Ne-am putea regăsi?…

Mi-a fost dor…

Cu drag, Merylyss

Dilemă…

“Ce-i mai rău…să mori sau să nu trăieşti niciodată?” întreba cineva demult…

A nu trăi niciodată n-are legătură cu a nu te naşte niciodată. A nu trăi nu-nseamnă lipsa existenţei fizice…ci a trăi degeaba, „de pomană”, fără un scop, fără o traiectorie, în derivă…

Dar ce te faci când eşti la începutul vieţii şi totul e învăluit într-un nor de ceaţă?… Poate că la patul morţii ai avea de regretat una sau alta, dar…până acolo pare să mai fie mult şi eşti nevoit să faci ceva cu viaţa ta. Opţiunile par să fie multe şi când te apropii să le analizezi mai bine…rămâi cu atât de puţine că nu ai din ce alege.

Cunosc pe cineva…care face mereu alegeri bune. E genul de om care analizează obiectiv şi după ce cântăreşte fiecare variantă, alege cea mai potrivită soluţie să iasă din probleme. Nu cred să i se fi întâmplat vreodată o nenorocire prea mare, mai ales, nu una legată de relaţii interumane, pentru ca persoana despre care vă povestesc ştie întotdeauna în cine să investească sentimente şi pe cine să trateze cu indiferenţă. De asemenea, individul e îndeajuns de circumspect şi versat cât să miroase de la distanţă un posibil duşman şi are la el tot arsenalul de apărare, de fiecare dată.

Ce să mai, e omul care n-a pierdut niciodată vremea cu prieteni nepotriviţi, în locuri nepotrivite, în situaţii nepotrivite.

Mai mult decât atât, ştie exact pentru ce trăieşte. Are o versiune corectă a situaţiilor ce-l înconjoară şi o listă mare de scopuri nobile de atins. Ce să mai, e cetăţeanul perfect, copilul impecabil în ochii părinţilor, soţul ideal şi părinte la rându-i ..model.

Îl ştiţi şi voi??…

Nici eu… dar visez deseori să fiu ca el (ea)… Vreau să ştiu unde mă potrivesc cel mai bine, care mi-e traiectoria, încotro e calea cea mai bună? Să fac alegeri bune, să iubesc mult, să fac lumea mai frumoasă prin simpla existenţă. Să ştiu ce vreau, ce pot, ce sunt…şi mai ales să ştiu exact…ÎNCOTRO…?

Nu-i aşa de vizibil ca atunci când eşti îmbrăcat în alb şi tocmai a trecut o maşină, prin balta de lângă tine şi te-a umplut de noroi din cap până în picioare…
Te chinuieşte, te întoarce pe toate părţile, te desparte de cei pe care teoretic îi iubeşti, dar practic chiar îţi e imposibil să îi pui deasupra ego-ului tău exagerat. Pentru că…nu-i aşa? Ce-ar însemna să pierzi dintr-odată toată faima de bărbat puternic (femeie puternică) pentru că la un moment dat, nereuşit moment al vieţii, decizi să nu mai răneşti prin tăcere sau duritate sau prin firea-ţi implacabilă? Sau chiar, mai rău…să te apleci şi să îl ridici pe cel pe care l-ai doborât din neglijenţă pe când treceai valvârtej şi-ţi urmăreai interesul.
Şi taci. Taci din orgoliu. Taci chiar şi atunci când tăcerea e o crimă, chiar şi atunci când tăcerea le provoacă răni mortale celor care au nevoie de o vorbă a ta, de-un „te iubesc”, de-un „îmi pare rău” sau de-un „eşti mai preţios pentru mine decât te-am lăsat să crezi”.

Într-o zi,după ce ai turnat sare pe răni, după ce ai piperat totul cu indiferenţă de gheaţă … când toţi aceia vor fi murit…vei rămâne cu el, cu orgoliul tău….într-o perfectă şi fericită fuziune…mai singur ca niciodată, mai nefericit ca oricine, mai jos ca oricând.

Sometimes…

Sometimes you fall in love… and you continue to love an idea… far away from reality…
Sometimes you love a project, what somebody could become…
Sometimes…that someone doesn’t even know you’re waiting, crying, dying slowly…
Sometimes you smile and you’re the only one who knows why…
Sometimes you’re searching for happiness…and you wake up alone…with no one to wipe away the tears…
Sometimes you just want to be loved…no matter how indifferent the world can be, it’s all about the two of you…
Sometimes you get sick of trying and trying and trying … but in the end, when you are exhausted, someone decides to embrace you, to remember you, to help you stand up…
And sometimes… you give up everything and start over in a new world, with new resources…surrounded by new people…

Pledoarie pentru suferinţă

Când vine vorba de suferinţă nu cred să existe vreo expresie a feţelor celor ce aud, care să se lumineze de bucurie şi optimism. Trăsăturile se schimonosesc… suferinţa nu-i o trăire dorită. Cui îi place? Din paleta de posibile stări…nu e cea pe care am alege-o voluntar…
***
Totuşi… s-au născut din suferinţă o multitudine de lucruri bune. Prin suferinţă ajungem sensibili la durerile celorlalţi şi capabili a le înţelege şi alina.
***
Prin suferinţă ne vedem aşa cum suntem, deseori incapabili a ne salva singuri din situaţii dureroase.
***
Tot din suferinţă învăţăm să vedem lucrurile de jos şi apoi înţelegem valoarea amănuntelor.
***
În suferinţă inima se face mai bună, nerăbdarea mai răbdătoare şi înţelegem iertarea, blândeţea, altruismul şi speranţa.
***
Deşi drastic…suferinţa-i un învăţător mai bun decât bucuria.
Ne lasă singuri cu noi înşine, ne arată cât de important e conţinutul şi cât de înşelătoare e forma… ne întoarce pe toate părţile, ne sleieşte de puteri dar ne lasă privind în sus…nu de sus!
***
Suferinţa ne transformă, ne face frumoşi pe dinăuntru…ne învaţă să îi vedem pe ceilalţi prin ochii dragostei…

Să dai timpul înapoi…

Azi am avut o idee…şi aţipisem când s-a conturat lucid în mintea mea… Nu m-am ridicat s-o aştern şi-am pierdut-o.

Nu ştiu daca va mai reveni… Poate că da, poate că nu…poate că da, dar nu în forma aceea…

N-am mai scris de multă vreme… iar azi am vrut s-o fac.

Nu ştiu de ce…azi am simţit iar că trăiesc… Poate că s-a accentuat simţământul doar pentru că azi m-am gândit puţin mai mult la câteva frânturi din viaţa mea…

Totuşi… revenind la ideea mea pierdută, realizez că există lucruri pe care le-am putea avea la un anumit moment, în viaţă, dar pe care le pierdem pentru că nu ne trezim atunci din aţipire să le luăm în serios.

Oare nu ne grăbim să acţionăm pentru că avem alte priorităţi? Până la urmă ce e o prioritate atunci când realizezi, după ce ai pus pe plan secund un fapt şi l-ai pierdut, că era la fel de important ca propria-ţi existenţă? L-ai lăsat în aşteptare pentru că n-ai fi crezut că poate să dispară şi când totuşi ajungi tristul moment al golului îţi dai seama că ai face orice să întorci timpul înapoi… orice să mai poţi schimba ceva…