Tag Archive: alegeri


Viaţă la schimb…

E una dintre zilele acelea când simţea că nu se diferenţiază cu nimic de gunoaiele între care devenea din ce mai comod să trăiască. Gândul noroiului de pe drumul pe care pornise o îngrozise cândva, dar parcă de la un timp, mintea-i răvăşită de-atâtea neînţelesuri, era din ce în ce mai indiferentă la culoarea cenuşie ce-i păta hainele.
***
Demult…când le-a primit, erau albe şi străluceau. Îşi dorise să ajungă la capătul drumului cu ele la fel de nepătate, la fel de frumoase… Îşi promisese să fie diferită, să caute binele, să fie speranţă, să fie reflexia luminii şi condiment de puritate şi dragoste. Când drumul era la început, poverile n-aveau greutate pentru că era Cineva care mergea cu ea pe-aceeaşi cale şi-o ajuta.
***
Într-o zi, însă…n-a mai vrut să-L ia cu ea şi L-a abandonat lângă o fântână. Înainte să plece, i-a reproşat ceva despre noroiul de pe cărare, ca şi cum ar fi fost vina Lui, apoi fără să-i pese, şi-a întors privirea şi a plecat grăbită spre nicăieri…pe-acelaşi drum. AH…trecuse atât de mult timp de atunci, că nici nu-şi mai amintea chipul acelui călător ce-i fusese şi prieten şi sprijin…
***
Pe o margine de drum, se aplecă şă-şi vadă chipul într-un ochi de apă… priveliştea o îngrozi. Nu numai că hainele ei erau pline de nămol, dar avea pete de murdărie şi pe faţă…şi-ncepeau să se usuce…începeau să devină una cu ea…începea să nu-i mai pese…
***
Nu-şi amintea când ajunsese aici… nu-şi amintea decât că odată… demult… crezuse în vise, în valori, în puritate, în dragoste, în ALB… şi că acum se îndepărta de tot ce-i fusese scop o viaţă întreagă… privea într-o linişte cutremurătoare cum imaginea ei devenea tot mai mânjită, urâţită şi ce o îngrozea cel mai tare era că nepăsarea ce-i domnea pe suflet…
***
Încet, încet…îşi continuase drumul până când, după mers îndelung şi chinuitor, drumul se sfârşi brusc. Abia reuşi să se oprească la timp pentru a nu cădea în prăpastie. Jos…neant şi moarte. Privi în jur şi observă o poartă strălucitoare, imensă…care deschidea drumul spre un palat. Avea gravată cu lumină condiţia intrării: „o haină albă”…

înainte de a continua lectura finalului…urmăreşte …pe youtube

Călătorul pe care Îl lăsase la fântână…murise pentru a-i da ei…haina Lui nepătată. Pentru ca poarta să se deschidă…şi pentru ca ea să poată trăi… Tot ce îi rămăsese era să-şi schimbe veşmântul şi să păşească spre veşnicie.
***
Se întreba cât oare va mai cântări între frigul prăpastiei şi lumina aceea caldă…sfântă… cât îi va lua să accepte doar că fusese iubită atât de mult, încât prietenul ei părăsit îi dăduse viaţa în schimb pentru acceptare…

Reclame

La ce s-o fi gândit oare înţeleptul Solomon când, prin vocea femeii iubite, din Cântarea Cântărilor, le-a îndemnat în repetate rânduri pe fiicele Ierusalimului: „nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!” ?
Există două extreme nefericite pe care nu am putut să nu le remarc în lumea secularizată, „superficializată” şi grabită peste măsură în care ne-am născut.
***
Prima extremă se pare că există şi pe vremea înţeleptului, că doar „nu e nimic nou sub soare” şi realizez că şi pe-atunci „fetele se grăbeau la măritat”. Adică, nu e vorba de o dragoste cu principii şi cu o finalitate demnă, ci de aburul acela plăcut al unei îndrăgostiri de dragul dragostei, că aşa e la modă. Cum să poţi să stai singur când vezi că ceilalţi sunt câte doi şi ţi se mai şi pare că îţi flutură fericirea lor pe la nas?
***
Nu mai intru în prea multe detalii legate de „cât de departe” merge dragostea astăzi şi de faptul că sexul a devenit mai ceva ca „Bună ziua”. Degeaba s-a străduit Dumnezeu să sublinieze şi să evidenţieze în fel şi chip că pecetea aceasta a căsătoriei este menită a te apropia de un singur om pe care să îl iubeşti şi lângă care să lupţi o viaţă întreagă. Şi mirarea cea mai mare: „de ce oare atâtea divorţuri?”. Păi oare, nu are nicio legătură libertatea asta exagerată din relaţii, faptul că nu se mai pune preţ pe nimic afară de „carpe diem” şi scopuri egocentrice? Ba are, sigur că are!
***
Mă întorc. Vorbeam ceva despre graba asta zorită de a fi în rând cu lumea. Spunea textul: „vă rog fierbinte!!”…trebuie să fi fost o rugăminte făcută din toată inima! Mie îmi sună a disperare… „Vă rog fierbinte, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea!” Traducerea din mintea mea sună aşa: „nu forţaţi lucrurile din cauza presiunii sociale sau pentru că e frumos să fii veşnic îndrăgostit de dragoste, ci lăsaţi-o să vină de la sine, la momentul ei cel mai frumos şi potrivit”. Nu pentru că „aşa vrea Dumnezeu sau că El e tiran şi ne obligă să ne abţinem de la lucruri care ne-ar face, chipurile, fericiţi” ci pentru că El ştie consecinţele neascultării…şi sunt deloc favorabile nouă.
***
Spuneam că sunt două extreme. A doua, şi poate la fel de nefericită, este situaţia aceea când vine dragostea şi tu tocmai ţi-ai găsit altceva de făcut. Fie că îţi dai seama că ai nevoie de bani, de casă, de maşină, fie că ai de terminat cine ştie ce master sau doctorat, pui totul pe prim plan. Şi a venit dragostea şi deşi e tot ce aşteptai, e aşa cu o descriai…nu ai timp pentru ea, pentru că ai simţământul că fericirea o poţi găsi în bunăstarea materială, în poziţia socială sau pentru că pur şi simplu nu o preţuieşti la valoarea ei.
Inversarea priorităţilor duce implicit la nefericire pentru că deseori se întâmplă ca iubirea aceea să nu aştepte şi tu să nu mai poţi schimba nimic. Îmi amintesc cât de bine a evidenţiat asta Rebreanu, în „Ion”. Dintre glasurile care l-au chemat, Ion l-a ascultat întâi pe cel al pământului…şi asta i-a fost fatal, pentru că nu le-a putut avea pe amândouă şi ce a ales l-a dus la o crudă nefericire şi exemplele pot curge şuvoi…
***
Aproape ca o lege implacabilă…atunci când pierdem şi se întâmplă să privim în urmă, realizăm că dacă ni s-ar da o altă şansă am face lucrurile diferit. Şi cu cât imposibilitatea unei şanse este mai evidentă, cu atât parcă ne creşte convingerea că data viitoare am schimba ceva. „Acum dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este DRAGOSTEA”(1 Cor.13.13), nu banii, nu faima, nu graba de a face lucruri al căror timp nu a venit…ci dragostea.
***
Ah!!! De câte necazuri am fi scutiţi dacă L-am crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fără milioane de întrebări care încep cu „de ce?” de câte ori trebuie să ne dăm iar şi iar cu capul de pragul de sus, pentru a-l vedea pe cel de jos şi de câte ori trebuie să experimentăm noi cum e să pui mâna pe plita încinsă doar pentru că vrem explicaţii logice la întrebări? Şi ce frumos şi simplu ni se spune: „TOATE îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui…orice lucru El îl face FRUMOS LA VREMEA LUI” pentru că „tot ce face Dumnezeu şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut!!!” (Ecl.3)

Dragul meu Dumnezeu,

Astăzi am înţeles ceva despre Tine…ceva ce înţelesesem mai demult, dar am uitat! Nu ştiu de ce, la fiecare durere pe care o am de trecut…e ceva ce îmi aminteşte de durerea Ta…şi azi te-am înţeles, limitat şi infim…dar un pic mai mult ca ieri… Ai vrut să îmi spui că îţi sunt dragă în fiecare moment în care, deşi eram în mijlocul unei furtuni de nelinişti, nu am simţit altceva decât Mâna Ta susţinându-mi mâna.
***
Ciudat …nu am înţeles nimic atunci când îmi era bine! Dar astăzi…am privit zgârietura din sufletul meu, pe care Tu o ştii…pentru ca toată ziua nu ai făcut altceva decât să încerci a o vindeca…şi ţi-am privit ochii. Erau trişti din cauza mea…dar nu mi-ai reproşat nimic, deşi meritam să aud cuvinte grele…
***
Ştiu…Ţi-am spus că Te iubesc! Şi nici nu a trecut mult că am uitat! M-am întors în acelaşi loc în care mă aşteptai cu braţele deschise şi Te-am mai asigurat o dată de dragostea mea…pentru ca nu cumva să pleci! Ştiam că fără Tine nu aş fi putut să suport a trăi… dar…când am plecat de lângă Tine m-am purtat ca şi cum nu Te cunoşteam…
A devenit aproape un clişeu să uit…dar nu Ţi-am înţeles durerea până când nu m-am simţit părăsită la rându-mi… A-Ţi mai promite, pentru a nu ştiu câta oară…nu ar aduce nimic nou în peisajul trist al delăsării mele. Nu am făcut nimic greşit, decât că te mai uit din când în când…tratez aşteptarea ta neostenită…cu o tăcere rece. Şi când mă gândesc…ca Tu m-ai tot chemat fără să priveşti nerăbdător orologiul şi viaţa mea a fost grija Ta continuă… Pierdută printre gândurile mele…mi-ai şoptit că mă iubeşti. Am vrut să te rog să pleci, ca să nu Te mai doară iar! Dar ştiam că dacă Te alung…voi rămâne singură şi tristă…Atunci când eşti atât de aproape de mine, încep să mă simt străină în lumea mea în care se iubeşte puţin, se rabdă numai uneori şi se iartă rar! Aşa e pe la noi…Ştiu că ACASĂ e altfel …de aceea îţi spun că te aştept!
***
Să nu mai lipseşti prea mult, te rog….Te iubesc aşa cum m-ai învăţat! Cu dor, copilul tău…

Contrast…

Am visat o lume în care copacii să fie veşnic înfloriţi şi mirosul proaspăt al vântului ce adie lin printre ramuri, să redea viaţa fiecărui trecător obosit…dar când am deschis ochii, frunzele vestejite aşterneau pe pământ un covor de culoarea tristeţii, iar vântul sufla cu putere, răvăşind totul împrejur…

Am visat o lume în care oamenii să îşi poarte de grijă şi în care să existe prieteni adevăraţi…dar când m-am trezit şi am privit în jur, oamenii căutau orice mijloc pentru a-şi face viaţa mai bogată, mai confortabilă şi pentru a lua cât de mult pot…chiar şi de la „prietenii” lor…

Am visat o lume în care copiii să se joace nestingheriţi în nisip şi să îşi împrumute jucăriile unii altora, cu drag, o lume în care puritatea şi sinceritatea să se simtă ca la ele acasă…dar când visul a luat sfârşit, am deschis ochii pentru a privi o lume în care copiii nu mai ştiu să se joace, să împartă şi să râdă pentru că au învăţat de la cei mai mari ca ei că minciuna este ridicată la rang de virtute şi că dacă nu practici ipocrizia la nivel înalt, vei fi călcat în picioare.

În visul meu se făcea că fiecare îl iubea pe cel care îi stătea alături sau chiar pe cel pe care îl întâlnea pentru prima oară…dar când m-am trezit, am descoperit iarăşi că oamenii se judecă cu spirit critic, acid peste măsură, iubirea nu este destinată decât celor perfecţi…şi cum nu prea există, iubirea a devenit doar un subiect controversat, mult discutat şi prea greu de aplicat. Citește în continuare