Tag Archive: indiferenta


Ce mai faci?…

Superficialitate…indiferenţă…politeţe rece…
Se întâlneşte omul nostru pe stradă cu un vechi prieten. Nu s-au mai văzut din vremea liceului. Se salută voios şi ca între oameni normali, se întreabă de sănătate, de una, de alta…:
– Bună X! Cât mă bucur să te văd! Nici nu mai ştiu de când nu ne-am mai întâlnit! Ce mai faci?
– Ah, bună ziua! Şi eu mă bucur…Nu pot să aduc veşti prea bune…
– Păi? Care-i focu’ ?
– Păi…de când nu ne-am văzut m-am căsătorit şi am avut doi copii. Zilele astea au plecat cu maşina şi au avut un accident grav, unul dintre ei a murit, iar celălalt este acum în închisoare. Când a auzit vestea, soţia mea a făcut un preinfarct şi acum este sub supraveghere medicală. Mamei mele i s-a descoperit o tumoare la ficat, iar eu mi-am pierdut jobul cu criza asta şi chiar nu ştiu încotro să o iau… 😦

Omul nostru, care în tot timpul conversaţiei, se uitase grăbit în jur, spune:
– Ei, ce să faci…las’ că-i bine!! Ferească Sfântu’ de mai rău! Mă scuzi, dar trebuie să plec, mă cam grăbesc! Mai povestim altădată.
– Ăăăă…bine…mulţumesc de urare. Mhm…da…mai povestim…

Şi rămase uitându-se după el…cu amar. Nu îi venea să creadă: „las’ că-i bine”? Dar…păruse bucuros să îl revadă şi se uitase în ochii lui când îi adresase întrebarea…păruse interesat…
***
Nu e nici banc…nici măcar ficţiune…e o realitate întâlnită zilnic la un nivel de gravitate mai mic sau mai mare. Gândeşte-te puţin numai la ziua curentă…de câte ori ai adresat întrebarea asta, doritor a afla răspunsul şi cu adevărat interesat de soarta celuilalt. Sau până la urmă…fie că omul cu care vorbeşti s-a tuns, fie că a chelit, fie ca a luat un examen sau l-a picat, fie că îl doare sau se bucură, pentru tine, egoistul cu drepturi, superficialul politicos care face totul doar ca să menţină o imagine publică perfectă, interlocutorul nu are dreptul decât să spună un „Bine, mulţumesc, tu?” pentru a te lăsa să pleci mai departe cu conştiinţa socială împăcată. Ţi-ai făcut datoria, eşti liber să-ţi vezi de ale tale. Somn uşor!

Reclame

O fărâmă de preţuire

Am auzit pe cineva odată spunând că pe fruntea fiecărui om este scris, cu litere invizibile: „Am nevoie să simt că sunt important”. Nici nu ne dăm seama întotdeauna că asta este de fapt nevoia noastră cea mai profundă, să simţim că nu suntem indiferenţi lumii, că şi noi contăm, că şi noi valorăm ceva…
***
Şi pentru că viaţa ne-a arătat părţile ei urâte, a devenit parte din noi o indiferenţă prin care încercăm a scăpa de suferinţă; un fel de imunitate căpătată prin lovituri, un alt fel de fortăreaţă de apărare.
***
Şi spunem că iubim. Că ne iubim părinţii, că ne iubim partenerul sau partenera, că ne iubim prietenii. Prea uşor spunem că iubim…şi prea rar o facem cu adevărat! Şi chiar când simţim că iubim, parcă aşteptăm să se ştie de la sine, fără efortul constant de a arăta că ne pasă…şi cât de mult contează gesturile mărunte, de fiecare zi!!!
***
Nu o dragoste uitată într-un colţ de suflet, ci o preţuire constantă. „Pentru că ai preţ în ochii mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau…!!!” Dumnezeu ne-a învăţat că preţuirea şi dragostea se manifestă prin dăruire! Prin dăruire de sine!
***
De azi voi fi mai atentă să îi fac pe părinţii mei să se simtă preţuiţi, să am grijă de sufletul persoanelor care mă iubesc fără să le dau simţământul abandonării…pentru că am simţit cum pot durea frânturile de indiferenţă.
***
Dacă noi nu le facem constant viaţa frumoasă, celor pe care îi iubim, o va face cineva vreodată? Dacă noi ne păstrăm pentru noi, atunci pentru ce trăim?
***
Viaţa e făcută din părţi infime de suflare şi fiecare gest al nostru are o finalitate, că ne dăm sau nu seama!
De câte ori le-ai arătat azi celor pe care îi iubeşti, că au preţ în ochii tăi? Nu aştepta să o ştie de la sine…e prea frumoasă iubirea ca să o păstrezi pentru tine, e prea importantă preţuirea ca să nu le-o arăţi şi lor…şi am certitudinea că vei primi în schimb înzecit!!!