La ce s-o fi gândit oare înţeleptul Solomon când, prin vocea femeii iubite, din Cântarea Cântărilor, le-a îndemnat în repetate rânduri pe fiicele Ierusalimului: „nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!” ?
Există două extreme nefericite pe care nu am putut să nu le remarc în lumea secularizată, „superficializată” şi grabită peste măsură în care ne-am născut.
***
Prima extremă se pare că există şi pe vremea înţeleptului, că doar „nu e nimic nou sub soare” şi realizez că şi pe-atunci „fetele se grăbeau la măritat”. Adică, nu e vorba de o dragoste cu principii şi cu o finalitate demnă, ci de aburul acela plăcut al unei îndrăgostiri de dragul dragostei, că aşa e la modă. Cum să poţi să stai singur când vezi că ceilalţi sunt câte doi şi ţi se mai şi pare că îţi flutură fericirea lor pe la nas?
***
Nu mai intru în prea multe detalii legate de „cât de departe” merge dragostea astăzi şi de faptul că sexul a devenit mai ceva ca „Bună ziua”. Degeaba s-a străduit Dumnezeu să sublinieze şi să evidenţieze în fel şi chip că pecetea aceasta a căsătoriei este menită a te apropia de un singur om pe care să îl iubeşti şi lângă care să lupţi o viaţă întreagă. Şi mirarea cea mai mare: „de ce oare atâtea divorţuri?”. Păi oare, nu are nicio legătură libertatea asta exagerată din relaţii, faptul că nu se mai pune preţ pe nimic afară de „carpe diem” şi scopuri egocentrice? Ba are, sigur că are!
***
Mă întorc. Vorbeam ceva despre graba asta zorită de a fi în rând cu lumea. Spunea textul: „vă rog fierbinte!!”…trebuie să fi fost o rugăminte făcută din toată inima! Mie îmi sună a disperare… „Vă rog fierbinte, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea!” Traducerea din mintea mea sună aşa: „nu forţaţi lucrurile din cauza presiunii sociale sau pentru că e frumos să fii veşnic îndrăgostit de dragoste, ci lăsaţi-o să vină de la sine, la momentul ei cel mai frumos şi potrivit”. Nu pentru că „aşa vrea Dumnezeu sau că El e tiran şi ne obligă să ne abţinem de la lucruri care ne-ar face, chipurile, fericiţi” ci pentru că El ştie consecinţele neascultării…şi sunt deloc favorabile nouă.
***
Spuneam că sunt două extreme. A doua, şi poate la fel de nefericită, este situaţia aceea când vine dragostea şi tu tocmai ţi-ai găsit altceva de făcut. Fie că îţi dai seama că ai nevoie de bani, de casă, de maşină, fie că ai de terminat cine ştie ce master sau doctorat, pui totul pe prim plan. Şi a venit dragostea şi deşi e tot ce aşteptai, e aşa cu o descriai…nu ai timp pentru ea, pentru că ai simţământul că fericirea o poţi găsi în bunăstarea materială, în poziţia socială sau pentru că pur şi simplu nu o preţuieşti la valoarea ei.
Inversarea priorităţilor duce implicit la nefericire pentru că deseori se întâmplă ca iubirea aceea să nu aştepte şi tu să nu mai poţi schimba nimic. Îmi amintesc cât de bine a evidenţiat asta Rebreanu, în „Ion”. Dintre glasurile care l-au chemat, Ion l-a ascultat întâi pe cel al pământului…şi asta i-a fost fatal, pentru că nu le-a putut avea pe amândouă şi ce a ales l-a dus la o crudă nefericire şi exemplele pot curge şuvoi…
***
Aproape ca o lege implacabilă…atunci când pierdem şi se întâmplă să privim în urmă, realizăm că dacă ni s-ar da o altă şansă am face lucrurile diferit. Şi cu cât imposibilitatea unei şanse este mai evidentă, cu atât parcă ne creşte convingerea că data viitoare am schimba ceva. „Acum dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este DRAGOSTEA”(1 Cor.13.13), nu banii, nu faima, nu graba de a face lucruri al căror timp nu a venit…ci dragostea.
***
Ah!!! De câte necazuri am fi scutiţi dacă L-am crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fără milioane de întrebări care încep cu „de ce?” de câte ori trebuie să ne dăm iar şi iar cu capul de pragul de sus, pentru a-l vedea pe cel de jos şi de câte ori trebuie să experimentăm noi cum e să pui mâna pe plita încinsă doar pentru că vrem explicaţii logice la întrebări? Şi ce frumos şi simplu ni se spune: „TOATE îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui…orice lucru El îl face FRUMOS LA VREMEA LUI” pentru că „tot ce face Dumnezeu şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut!!!” (Ecl.3)

Reclame