Astăzi a plouat torenţial şi nu ştiu de ce nu am putut să nu îmi amintesc de tine… poate pentru că şi atunci ploua…
*
După ce picăturile de ploaie au coborât să spele pământul, s-a aşternut liniştea, au început să cânte păsările, iar eu m-am aşezat la fereastră. E locul în care mi te închipuiam cel mai adesea…
*
Pe stradă, un copilaş trece agale ţinându-şi de mână mama. Mă priveşte şi îmi zâmbeşte, îi zâmbesc şi eu… îşi continuă drumul… Se mai întoarce o dată şi face acelaşi gest… S-a legat ceva special din zâmbetul acela… Ajunge aproape de colţul străzii… Se smulge din mâna mamei şi se întoarce din nou spre mine, îmi face cum mâna, în semn de salut, mă priveşte puţin de parcă n-ar fi vrut să plece, zâmbeşte iar în felu-i specific, apoi se întoarce şi îşi urmează calea…
*
Era un copilaş pe care nu-l văzusem niciodată şi probabil dacă l-aş vedea din nou peste ceva vreme, n-aş putea să-l recunosc. Dar în inima lui, zâmbetul acela a contat şi n-a putut să plece fără să-şi ia rămas bun, în felul lui…pe cât de copilăresc…pe-atât de matur şi dedicat… Şi pentru mine a contat!!
*
M-am gândit atunci…la dăruire. Când alegi să dăruieşti, cel mai adesea o faci pentru că inima îţi dictează aşa. Când dăruieşti, o parte din tine rămâne acolo şi s-ar putea să ţi se dea ceva în schimb…sau nu… uneori nici măcar un salut de rămas-bun…
*
A început să plouă iar…şi parcă rostogolirea picăturilor de ploaie e calmă pe lângă învălmăşeala gândurilor mele…
*
Rămân în compania lor… îmi sunt prietene chiar când mă dor teribil de tare… m-aşez să meditez la…ploaie, la dăruiri, la amintiri, la plecări…la rămas-bun…
*
Dacă nu s-ar fi întors înapoi copilaşul acela, aş mai fi simţit oare că zâmbetul îl legase de mine?